BRM A INTERMEDIAT TRANZACȚIONAREA A 7 MILIOANE DE CERTIFICATE CO2 IN INTERVALUL FEBRUARIE – APRILIE 2021

BRM A INTERMEDIAT TRANZACȚIONAREA A 7 MILIOANE DE CERTIFICATE CO2 IN INTERVALUL FEBRUARIE – APRILIE 2021

În perioada februarie-aprilie 2021, Bursa Română de Mărfuri a intermediat cu succes 110 tranzacții care însumează aproximativ 7 milioane de certificate EUA, certificate de emisii de gaze cu efect de seră, denumite generic certificate CO2.

Tranzacționarea s-a încheiat ca urmare a obligativității termocentralelor de a se conforma directivei privind schema Uniunii Europene a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul 2020, conform cu plafonul stabilit la nivel european, până la data de 30 aprilie 2021. Astfel, pe site-ul BRM au fost publicate ordine inițiatoare provenite de la 3 ordonatori importanți: Electrocentrale București, Complexul Energetic Oltenia și Termoficare Oradea.

Dintre cele trei termocentrale, CEO a achizitionat peste 5,4 milioane de certificate, urmată de Electrocentrale Bucuresti cu peste 1,3 milioane de certificate, in timp ce Termoficare Oradea a achizitionat aproximativ 34 de mii certificate EUA.

Ringul Certificatelor CO2 din cadrul Pieței la Disponibil administrată de Bursa Română de Mărfuri a cunoscut o creștere în anul 2021, comparativ cu anul 2020 când volumul certificatelor tranzactionate a fost de circa 1 milion.

Pieţele administrate de BRM funcţionează în conformitate cu reglementările bursei, în condiţii de siguranţă atât pentru cumpărători, cât şi pentru vânzători. Bursa Română de Mărfuri a acționat ca și garant pentru aceste tranzacții, plățile fiind efectuate printr-un cont escrow deținut de BRM, iar plata s-a efectuat numai la confirmarea transferului certificatelor de către vânzător.

Ședințele de tranzacționare s-au desfășurat zilnic, în intervalul orar stabilit de autoritatea contractantă în momentul emiterii ordinului inițiator, iar tranzacțiile și cotațiile aferente fiecărei zile sunt publicate pe site-ul BRM.  În acest sens, Bursa Română de Mărfuri a asigurat un mediu concurențial datorat numărului de ofertanți atrași în piață, iar în același timp și transparența întregului proces.

Prețurile tranzacțiilor au urmărit cotațiile burselor internaționale, EEX și The Ice, iar ordinele de cumpărare au fost emise în condițiile de limită de preț, mai mici sau egale decât cotațiile zilnice afișate pe cele două burse.