oreille
Aspect
(français)
Etimologie
Din franceză medie oreille, care provine din franceză veche oreille < latină populară oricla, din latină auricula, diminutiv al lui auris („ureche”).
Înrudit cu catalană orella, italiană orecchio, occitană aurelha, portugheză orelha, română ureche și spaniolă oreja.
Pronunție
Substantiv
oreille f., oreilles pl.
Sinonime
- 1: (anat.) (fam.) baffle, (fam.) cage à miel, (argou) écoutille, (argou) esgourde, (argou) étagère, (fam.) étagère à crayon, (argou) étagère à mégot, (argou) étiquette, (fam.) éventail à moustiques (fam.) feuille, (fam.) manette, oneille, (argou) portugaise
- 2: audition, ouïe
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Locuțiuni
locuțiuni
Expresii
- ce n'est pas tombé dans l'oreille d'un sourd
- chien hargneux a toujours l'oreille déchirée
- les murs ont des oreilles
- les oreilles doivent vous tinter
- les oreilles ont dû vous corner
- ventre affamé n'a pas d’oreilles, ventre affamé n'a point d'oreilles
Vezi și
Etimologie
Din oreiller.
Verb
- forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
- forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
- forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
- forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru oreiller.