atribut

română

Etimologie

Din franceză attribut < latină attributum.

Pronunție

• AFI: /a.tri'but/

Substantiv

Declinarea substantivului atribut
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	atribut	atribute
Articulat	atributul	atributele
Genitiv-Dativ	atributului	atributelor
Vocativ	atributule	atributelor

1. însușire (esențială) a unui obiect.
2. (concr.) semn distinctiv, simbol.
3. parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• butirat

Referințe

• DEX '98 via DEX online