inel

română

Etimologie

Din latină anellus.

Pronunție

• AFI: /iˈnel/

Substantiv

Declinarea substantivului inel
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	inel	inele
Articulat	inelul	inelele
Genitiv-Dativ	inelului	inelelor
Vocativ	inelule	inelelor

1. cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget.
2. obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug.
3. (la pl.) aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; (p.ext.) probă sportivă care se execută la acest aparat.
4. arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate.
5. (la pl.) zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime.
6. striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formații osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora.
7. fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi.

Cuvinte derivate

• inelaj
• inelar
• inelat
• ineluș

Cuvinte compuse

• inel de logodnă
• inelul lui Saturn

Expresii

• Tras (ca) prin (tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• elin

Referințe

• DEX '98 via DEX online