Ioan Zaicu
| Ioan Zaicu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Fizeș, România |
| Decedat | (45 de ani) Timișoara, Austro-Ungaria |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria |
| Ocupație | pictor |
| Activitate | |
| Studii | Academia de Artă din Viena |
Modifică date / text  | |
Ioan Zaicu (n. 14 septembrie 1868, Fizeș, Caraș-Severin - d. 13 martie 1914, Timișoara) a fost un pictor român din Banat. După studii făcute la Academia de arte frumoase din Viena, a desfășurat o intensă activitate artistică, împărțită între pictura de portrete și pictura murală bisericească.
Date biografice
Se naște în satul Fizeș (comuna Berzovia), fiind al doilea fiu al lui Adam și al Mariei Zaicu.
Urmează școala primară la Fizeș, unde s-a născut, având ca învățător pe Martin Țapu.[1] La recomandarea lui, începând cu 1880 învață pictura ca ucenic al zugravului Filip Matei, la Bocșa, unde va ucenici 5 ani și va mai lucra în calitate de calfă încă 6 - 7 ani.[2] Între anii 1892 - 1896 urmează timp de 4 ani cursurile Academiei de Arte Frumoase din Viena, ca bursier al Fundației Gojdu, fiind recomandat de Coriolan Brediceanu.[3][4]
În 1897 se căsătorește cu Vioara Ruga din Jimbolia. În 1911 se mută în Timișoara, pe strada Ciprian Porumbescu, nr. 9, unde va locui până la decesul său.[5]
Opera
Fiind solicitat de lucrări bine plătite, renunță la al cincilea an de studii la Viena[4] și lucrează la Jimbolia (1898 - 1911), Timișoara (1911 - 1914), și Lugoj. Execută pictură pe șevalet și pictură monumentală la Comloș, Criciova, Lugoj, Jimbolia, Borlova, Timișoara, Nădlac, Vărșand, Cernăteaz, Șiclău, Feniș, Iladia, Pocioveliște, Doclin, Checea, Sânnicolau Mare, Cenadul maghiar, Fazecaș-Vărșand (Ungaria).[5] Lucrări de ale lui se găsesc astăzi la Muzeul Banatului - Secția de artă și în colecția protoieriei din Lugoj.[3]
Biserici pictate
- 1897 - ?: Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Nădlac,[2] pictura din această biserică putând fi considerată drept apogeul activității creatoare a lui Zaicu, fiind totodată principala capodoperă a creației sale.
- 1900: Iconostasul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Sebeș.[6]
- 1900 - 1903: Biserica „Nașterea Născătoarei de Dumnezeu” din Sânnicolau Mare.[7]
- ?: Catedrala episcopală ortodoxă română Arad.[8]
- 1913: Biserica „Sf. Ilie” din Fabric, Timișoara.[4]
Note
- ^ Cosma, p. 41
- ^ a b Țiucra, p. 403
- ^ a b Medeleț
- ^ a b c Țiucra, p. 404
- ^ a b Cosma, p. 42
- ^ S-a incheiat restaurarea iconostasului bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Sebes, judetul Alba noutati-ortodoxe.ro, accesat 2 noiembrie 2008
- ^ Scurt istoric al bisericii „Nașterea Născătoarei de Dumnezeu” din Sânnicolau, por-sannicolaumare.ro, accesat 2 noiembrie 2008
- ^ Transilvania si Banat, ortodoxia.topcities.com, accesat 2 noiembrie 2008
Bibliografie
- Aurel Cosma Pictura românească din Banat de la origine până azi Timișoara: 1940
- Rodica Vârtaciu Medeleț Pictorul Ion Zaicu, Timișoara: Editura Facla, 1979. (fragment online)
- Pertu Țiucra, Pribeagul Pietre rămase: contribuție la monografia județului Arad, Arad: Editura Ramira 2008, ISBN 978-973-88641-7-7, reeditare a ediției din 1936.
