Sari la conținut

Doctrină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Doctrină (din limba latină doctrina) are sinonime „o sumă de învățături” ori „instrucțiuni”, sistem conceptual , principii de învățătură sau teze , precum corpul de învățături din anumit domeniu.[1]

Totalitatea principiilor, a tezelor fundamentale ale unui anumit domeniu.[2]

Cuvântul corespunzător din limba greacă este la baza etimologiei cuvântului catehism.

Deseori, doctrina implică în mod special dogme religioase, așa cum sunt promulgate de biserică, dar nu numai. Doctrina se poate folosi și cu privire la un principiu de lege, în tradițiile dreptului comun, stabilite prin tradiții sau prin istoria unor decizii trecute, așa cum este doctrina autoapărării.

În domeniul politicii externe, o doctrină este un corp de axiome fundamentale pentru executarea oricărei acțiuni în politica externă a unei națiuni.

Termenul doctrină se aplică și în cazul stabilirii unor proceduri complexe în timp de război. Exemplul clasic este doctrina tactică prin care se stabilește un set standard de manevre, tipuri de trupe sau de arme pentru declanșarea unui atac sau pentru organizarea apărării.

Prin doctrină se înțelege și totalitatea principiilor unui anumit sistem de idei și de soluții din domeniul politic.

Mică selecție care arată varietatea domeniilor care dezvoltă doctrine.

  • Doctrina științei / Johann Gottlieb Fichte; trad. de Paul Blendea și Radu Gabriel Pârvu.- București : Humanitas, 1995. 288 p.  
  • Pascal : doctrina figurilor imaginației / Gérard Bras, Jean-Pierre Cléro; traducere și prefață de Pompiliu Alexandru.- Iași : Lumen, 2018. 164 p.
  • Doctrina economică a lui Karl Marx / K. Kautsky.- București : Editura Partidului Comunist Român, 1947.281 p.
  • Realitatea ultimă : dialoguri despre conștiință și absolut / Sri Nisaragatta Maharaj; trad. de Condrea Liliana.- București : Herald, 2005, 175 p.
  • Doctrina șocului : nașterea capitalismului dezastrelor / Naomi Klein; trad. de Bogdan Lepădatu și Ciprian Șiulea.- București : Vellant, 2008, 526 p.
  • Elemente de doctrină și deontologie a profesiei contabile / Marin Toma , Jacques Potdevin.- București : CECCAR, 2008, 490 p
  • Să înțelegem terorismul islamic : doctrina islamică despre război / Patrick Sookhdeo Ph.D., D.D.- Oradea : Făclia, 2006, 293 p.
  • Planificare urbană - Urbanism : doctrină și reglementări juridice / Elena Maria Minea.- București : Pro Universitaria, 2016, 344 p.

Doctrine politice

[modificare | modificare sursă]

Doctrine militare

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Sinonime doctrină”. sinonimul.ro. Accesat în . 
  2. ^ „📌 Online Dex Doctrină sinonim | definiție”. Dex.md. Accesat în .