Mitologie slavă

„Sadko în Regatul Submarin” lui Ilia Repin, un tablou inspirat de folclorul slav, în particular de legendele despre vodianoi.

Mitologia slavă reprezintă ansamblul credințelor, miturilor și practicilor culturale ale slavilor din perioada pre-creștină a acestora. Acest ansamblu se caracterizează printr-un sistem religios politeist cu anumite nuanțe panteiste. Nu prea s-au conservat izvoare istorice referitoare la religia slavilor din perioada pre-creștină a acestora. Prin urmare, sursele care furnizează informații despre acest subiect vin de la cronicarii și autorii creștini care au trăit în epoca ce a urmat după creștinarea slavilor. Astfel, în aceste condiții, reconstituirea panteonului slav pre-creștin este greu de realizat. Cel mai adesea, demersurile făcute în direcția cercetării acestui domeniu eșuează din cauza faptului că metodele folosite sunt puse la îndoială. În această situație, rămâne valabilă cercetarea tradițiilor vechi păstrate în folclor și a obiceiurilor populare, dar și analiza atentă a teoriei religiei.

Surse

Spre deosebire de alte mitologii păgâne din Europa, mitologia slavă nu se bucură de izvoarele istorice scrise care ar dovedi limpede autenticitatea reconstituirilor. În ciuda existenței unor teorii controversate, precum Cartea lui Veles, nu se poate confirma dacă slavii au dezvoltat, sau nu, vreun sistem de scriere în perioada de dinaintea creștinării lor. Există totuși mai multe dovezi arheologice, spre exemplu rămășițele altarelor sau statuile reprezentând divinități și făpturi mitologice. Multe tradiții folcloristice și populare par și ele să provină din ritualuri religioase slave.

Surse scrise

Nu s-a descoperit nicio dovadă scrisă referitoare la mitologia slavilor care ar descrie o perioadă dinaintea împărțirii poporului protoslav în trei grupuri (oriental, occidental, meridional), în afară atestări posibile în Istoriile lui Herodot, unde autorul a menționat tribul numit neuri care a locuit pe teritoriul Poloniei actuale și cărui membri se schimbau în lupi anual pentru câteva zile. Unii cercetători, comparând nota scurtă din Istorii cu folclorul țărilor slave, cred că Herodot s-a referit la credință populară a slavilor în existența vârcolacilor. Alții în schimb cred că aceasta este de fapt o referință la carnavalul protoslav. Identificarea neurilor cu slavii rămâne să fie însă controversată fiindcă teritoriul descris de Herodot a fost locuit nu doar de ei, ci și de popoarele baltice.

Informații despre religia slavilor ne sunt furnizate de cronicarul Helmond în lucrarea sa Chronica Slavorum, scrisă între anii 1167 și 1172. După ce enumeră numele și funcțiile câtorva zei, Helmond afirmă faptul că slavii nu neagă existența unui “singur zeu în cer” (numir Rod), ci aceștia consideră că acest zeu se interesează doar de împărăția sa cerească, lăsând cârmuirea lumii în seama zeităților mai inferioare ierarhic, procreate de dânsul.^[1]

O altă sursă scrisă care ne oferă informații despre religia slavilor păgâni este Cronica lui Nestor (sau Cronica de la Kiev), scrisă în secolul XII. Cronicarul evocă sumar (și cu indignare) păgânismul triburilor rusești din timpul prințului Vladimir I al Kievului (980 - 1015). El citează șapte zei: Perun, Volos, Hors, Dažbog, Stribog, Simargl și Mokoš, și mai afirmă că lor li se aduceau jertfe animale și umane: “poporul le aducea jertfe[…], le aducea fiii și fiicele sale și le sacrifice acestor demoni…”.^[1]

Surse arheologice

Trăsături în folclor

Metode de reconstruire

Credințe

Geneză

Cosmologie

Zeități

Rod sau Prabóg, Sud, Deivos, Krodo - zeul suprem din panteonul slav
Perun - Zeul fulgerului și al trăznetului. Numele său vine de la indo-europeanul per/perk, ce înseamnă “a lovi”, “a face să se spargă”. Era reprezentat ca un bărbat înalt și puternic, cu barbă roșie, înarmat cu o secure sau cu un ciocan, cu care alunga duhurile rele. Copacul consacrat lui era stejarul, la fel ca alți zei ai furtunii din Europa precreștină. Potrivit istoricului bizantin Procopius din Cezareea, i se jertfeau cocoși și, cu ocazia unor mari sărbători, tauri, urși, țapi. Asemeni zeului Thor din mitologia nordică, zeului Parjanya din mitologia vedică sau zeului Perkũnas din mitologia baltică.
Veles sau Volos - zeul cirezilor și, în general, al animalelor domestice;
Hors (Chors) - zeul soarelui, eventual personificarea soarelui însuși; asemeni zeului Khursid din mitologia sarmaților și sciților.
Dažbog - este tot o divinitate solară, " soarele darnic, roditor";
Stribog - zeul apelor vitale;
Semargl sau Simargl - asemeni zeului Simarg (grifonul divin) din mitologia sarmaților și sciților; Simargl era reprezentat tot sub formă de grifon.
Mokoš - divinitate feminină, zeița fertilă a câmpului ud și fertil;^[2]
Svetovit sau Svantevit – zeul războiului și al ogoarelor, totodată și zeul patron al insulei Rügen, unde își avea sanctuarul pe capul Arkona și a cărui statuie măsura 8 metri. Pe această insulă mai aveau sanctuare/temple și zeii slavi Jarovit, Rujevit și Porovit. Toate aceste sanctuare slave au fost distruse de danezi în anul 1168.
Ciur - zeul hotarelor, corespondentul zeului Terminus din mitologia romană

Spirite și demoni

Leși: spirit al păduri; asigura vânătorilor prada necesară și protejau turmele.
Domovoi: spirit al pădurii, care pătrunde în casă la construirea acesteia. Aceste spirite, bune sau rele, se instalează mai ales în stâlpii de lemn care susțin casa, dar și în jurul sobei, sub prag. Are aspect de om, păzește gospodăria și pe gospodarii harnici, dar îi pedepșește pe cei leneși și dezinteresați. Pretinde respect și mici jertfe din partea locatarilor. El iubește și îngrijește caii, însă doar dacă îi place culoarea acestora.
Rojeniță: zână din mitologia slavă, analoagă nornei din mitologia germanică.
Vodianoi: spirit al apelor.
Poludnița: spirit al câmpiei.
Skarbnik: spiritual munților.
Vila: fecioară a pădurii, câmpului, munților, apei sau văzduhului, care se poate comporta prietenos sau ostil cu omul, în funcție de propriul său comportament.
Ciort: entitate demonică.
Bes: entitate demonică.
Rusalcă: spirit feminin al apei și/sau câmpului.
Viy: demon cu ploape lungi, a cărui privire ucide

Cultul strămoșilor

Slavii aveau obiceiul dublei îngropări a decedatului: după 3, 5 sau 7 ani se dezgropa decedatul, vasele și obiectele cu care a fost îngropat decedatul se spălau și se înfășurau într-un ștergar (ubrus), iar mai apoi decedatul era reîngropat împreună cu obiectele sale de preț. Ștergarul era apoi adus în casă și ținut o scurtă vreme în colțul sacru. Valoarea magico-religioasă a acestui ștergar se datorează contactului acestuia cu scheletul și cu obiectele.^[3]

În teritoriul de origine al slavilor (teritoriul de astăzi al Ucrainei, Belarusului, Rusiei europene și estul Poloniei) s-au descoperit numeroase necropole și movile funerare. Slavii practicau atât incinerarea cât și înhumarea decedaților în pământ. O altă practică funerară era înmormântarea sau incinerarea în luntri (rămășiță a funeraliilor lacustre). Deasupra mormântului se ridica de obicei o movilă, iar decedatul era îngropat alături de cele mai de preț lucruri ale sale. La înmormântarea unei persoane de vază erau sacrificați cai, sclavi și chiar soția decedatului (în cazul în care acesta era bărbat).^[3]

În mitologia slavă, morții se împart în 2 categorii: cei curați, decedați din cauze naturale, și cei necurați, din cauza unei morți violente și/sau premature: cei uciși, sinucigașii, înecații, cei morți ca urmare a beției, copiii morți nebotezați (influența creștinismului) și vrăjitorii. Atitudinea celor vii față de aceste două categorii era total diferită: în timp ce morții din prima categorie erau venerați ca protectori ai familiei (tradiții păstrate chiar și în prezent), necurații inspirau frică și viii căutau să se apere de ei prin diferite metode (de exemplu, în cazul decedaților presupuși a fi vampiri, li se înfingea un țăruș de lemn în piept sau erau decapitați, etc.). Teama era generată fie de viața pe care au avut-o (de exemplu vrăjitorii), fie de caracterul neobișnuit al morții lor. Morților necurați li se atribuiau și condițiile climatice nefavorabile.^[3]

Rit

Lăcașuri de cult, statui, preoțime

Cultul obștesc era efectuat preoți și șamani, numiți volhvi (termen înrudit cu finlandezul velho și germanicul volvä). Străvechea religie slavă admitea, fără nicio urmă de îndoială, existența unor locuri sacre, idoli totemici, sanctuare și temple unde se aducea jertfă (animale și chiar oameni) și unde erau reprezentați zeii sub formă de idoli. Exemple de astfel de locuri erau sanctuarul de la Arkona de pe insula Rügen, sanctuarul de la Rethra și sanctuarul de la Kiev.^[3]

Sărbători

Majoritatea sărbătorilor din vechea religie păgână slavă țineau de cultele agrare și ale străbunilor, sub forma unor datini, obiceiuri și sărbători religioase care coincideau cu cele mai importante date ale calendarului agricol și care ulterior s-au contopit cu sărbătorile creștine.

Sărbătoare	Dată (calendarul Iulian sau Gregorian)	Zeitate celebrată	Sărbătoare creștină suprapusă
Yuletide (Koliada), Sviatki	Solstițiul de iarnă	Rod – prima jumătate Veles – a doua jumătate	Crăciunul, Boboteaza
Shrovetide (Komoedița)	Echinocțiul de primăvară	Veles	Paștile
Ziua primului vânat	2 Mai	-	Sfinții Boris și Gleb
Semik	4 iunie	Iarilo	-
Săptămâna Rusalnaya	23-27 iunie	Simargl	Rusaliile
Noaptea Kupala / Kupalo	24 iunie	-	Sfântul Ioan Botezătorul
Sărbătoarea zeului Perun	20 iulie	Rod—Perun	Sfântul Ilie
Festivalul recoltei	24 iulie / 9 septembrie	Rodzanica—Rodzanicy	Schimbarea la Față (6 august) / Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)
Sărbătoarea zeiței Mokoș	28 octombrie	Mokoș	Sfânta Parascheva / Sfânta Vineri

Galerie

Zeul suprem Rod
Zeița Živa
Zeul Svarog
Zeul fulgerului (ulterior și zeul suprem) Perun
Zeul Cislobog
Stribog, zeul al vânturilor și furtunilor
Împăratul mării
Boginka, spirit feminin al apei
Stâlp/totem al zeului Triglav
Zeul Lunii Jutrobog
Zeița primăverii Vesna
Zei slavi ilustrați în "Historia Lusatica", Acta Eruditorum, Calendis Aprilis 1715
Zei slavi ilustrați în Saxonia Museum für saechsische Vaterlandskunde, 1834
Capul Arkona de pe insula Rügen, loc sacru pentru slavi înainte de a fi creștinați
Oleg întâlnește un volhv, preot păgân slav, pictură de Viktor Vasnețov
Amuletă slavă reprezentând securea lui Perun
Idol modern al zeului Svetovit
Idol modern al zeului Iarilo/Gerovit
Zeul Flins
Leși
Fibulă slavă
Sacrificiu ritualic slav
Reconstituire a unui templu de lemn slav
Idolul Zbruh din Muzeul de Arheologie din Cracovia
Simbolul solar al zeului suprem Rod

Vezi și

Note

^ ^a ^b Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, volumul 3, editura științifică și enciclopedică, București, 1981
^ Sorin Paliga, Mitologia slavilor, editura Meteor Press, București, 2006
^ ^a ^b ^c ^d S. A. Tokarev, Religia în istoria popoarelor lumii, ediția 3, editura Politică, București, 1982

^ Encyclopedia of Ukraine, vol. 3 (1993)

Note

Bonnerjea, B. A Dictionary of Superstitions and Mythology. London 1927
Chrypinski, Anna, editor. Polish Customs. Friends of Polish Art: Detroit, MI, 1977.
Contoski, Josepha K., editor. Treasured Polish Songs with English Translations. Polanie Publishing Co.: Minneapolis, MN, 1953.
Estes, Clarissa Pinkola, Ph.D. Women Who Run With the Wolves. Ballantine Books: New York, 1992.
Gimbutas, Marija. The Slavs. Preager Publishers: New York, 1971.
Ingemann, B. S. Grundtræk til En Nord-Slavisk og Vendisk Gudelære. Copenhagen 1824.
Knab, Sophie Hodorowicz. Polish Customs, Traditions, & Folklore. Hippocrene Books: New York, 1993.
Knab, Sophie Hodorowicz. Polish Herbs, Flowers, and Folk Medicine. Hippocrene Books: New York, 1995.
Krasicki, Ignacy (tr by Gerard Kapolka) Polish Fables: Bilingual. 1997
Leland, Charles Godfrey. Gypsy Sorcery and Fortune Telling. New York: University Books, 1962
Zajdler, Zoe. Polish Fairy Tales. Chicago, Ill: Follett Publishing, 1959
Sekalski, Anstruther J. Old Polish Legends. 1997
Singing Back The Sun: A Dictionary of Old Polish Customs and Beliefs, Okana, 1999
Szyjewski, Andrzej: Slavic Religion, WAM, Kraków, 2003
Boris Rybakov. Ancient Slavic Paganism. Moscow, 1981.
Franjo Ledić. Mitologija Slavena — knjiga I, Zagreb, 1970. god.
V. Belaj. Hod kroz godinu, mitska pozadina hrvatskih narodnih vjerovanja i obicaja", Golden Marketing, Zagreb 1998.
Svarog, [1]

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mitologie slavă

Slavic and East European Folklore Association Arhivat în 11 august 2012, la Wayback Machine.
Site about slavic mythology, beliefs and tradition (Sârbă)
ru An information site about Slavic paganism including photos of rituals practised in modern times
ru An encyclopedia about Slavic paganism
ru Slavic spiritualism '
[2]
Excerpt from Boris Rybakov's book "Early Centuries of Russian History"
de Wendish Mythology Arhivat în 9 ianuarie 2010, la Wayback Machine.
Svarog mythology
Pantheon des dieux slaves Arhivat în 14 iulie 2009, la Wayback Machine.
Polish Folk Magic
The Polish Pagan Pantheon
Slavic and Eurasian Pantheons Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine.
Moist Mother Earth (Slavic Myth and Religion)
Gods and Goddesses of Love and Sexuality Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine.
Slavic Mythology in Pictures
Yahoo! Category Search for Slavic Pagan Arhivat în 26 octombrie 2010, la Wayback Machine.
Polish Paganism Arhivat în 5 ianuarie 2010, la Wayback Machine.
East Slavic Paganism Arhivat în 11 iulie 2015, la Wayback Machine.
Slavic and Bulgarian paganism Arhivat în 7 ianuarie 2007, la Wayback Machine.
Bulgarian folk beliefs, gods, customs and calendar Arhivat în 23 martie 2009, la Wayback Machine.
Pan-Slavic Traditions and Beliefs
Real Magick Archives – Slavic Arhivat în 19 ianuarie 2010, la Wayback Machine.
Slavic Antiquities Arhivat în 14 aprilie 2006, la Wayback Machine.
Neopaganism in Central Europe
Polish Supernatural Spirits
ru A Guide to Belarusian Mythology — by Leŭ Haroška (cel mai mult în bielorusă )
The Saga of Ihor's Folk, of Ihor, Son of Sviatoslav, Grandson of Oleh
ru [3]

[Eliade-1] Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, volumul 3, editura științifică și enciclopedică, București, 1981

[2] Sorin Paliga, Mitologia slavilor, editura Meteor Press, București, 2006

[Tokarev-3] S. A. Tokarev, Religia în istoria popoarelor lumii, ediția 3, editura Politică, București, 1982

[1]

[2]

[3]