Primul ajutor
Aspect
Primul ajutor constă în totalitatea măsurilor care se aplică imediat în cazul unei urgențe medicale până la sosirea serviciului de urgență sau până la intervenția unui medic.
Primul ajutor calificat constă în efectuarea unor acțiuni salvatoare de viață unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare și care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare semiautomate, funcționând sub formă de echipe de prim ajutor într-un cadru instituționalizat[1], înainte de intervenția medicilor.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 -privind reforma în domeniul sănătății – extras –TITLUL IV:Sistemul național de asistenta medicala de urgenta și de prim ajutor calificat
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- ro Ghid prim ajutor Arhivat în , la Wayback Machine.